De(z)virtualizarea… Gind de noapte

Astazi (mi)-am regasit trubadurii pe Republicii. Stiu ca au mai cintat zgribuliti peste iarna chiar daca eu ii credeam de tot plecati inca de sfirsitul toamnei, o data cu umbrelele si mesele ridicate de pe Corso… Da, nu i-am vazut eu. Astazi am stat un pic sa-i ascult. De vina a fost, cu siguranta, putinul soare cazut pe coltul ala de strada, topirea vizibila si prematura a troienelor… Ascultindu-i mi-am dat seama ca de fapt daca mi-as fi dat silinta as fi putut sa ii vad si sa-i ascult, oricit de inghetat as fi fost si ca eu i-am alungat de mine, i-am aruncat pentru o iarna in… virtualitatile mele. Traim, pe nesimtite, tot mai mult in Second Life, ne cioplim alta viata si alt chip, punem pe picioare ferme pe Facebook, dam cu sapa si intoarcem balegarul, ne aruncam vorbe pe Twitter, ne platim facturile, vedem daca ninge sau daca ploua, citim ziarul, povestim cu un amic vechi, regasit, ne aventuram in blogolume, fascinati si cu garda jos, ne indragostim nepermis, ne inarmam si ucidem, mintim, tradam, ne trimitem flori si prajiturele de ziua noastra, urmarim, voyeuristi, pasii celorlalti, ne multumim cu concertele de pe YouTube, inselam si suntem inselati, participam la sedinte, zise si teleconferinte, ne antrenam, ne dam restantele online, ne publicam poeziile, dizertatiile, ne reparam singuri calculatorul prin 3G, ba ne si desfundam conductele la indrumarea mesterului instalator prin webcam, chatuim in toate limbile pamintului fara sa stim vreo limba straina, invatam sa sofam cu instructorul pe mess, ne comandam prinzul si cina, ne lasam ghicit viitorul, citim fraze pe Google cu senzatia ca am citit cartea intreaga, ba ne si tratam in clinici virtuale, ne deplasam fara sa facem un pas, dam sentinte, condamnam, iertam… Un amestec atit de straniu, inca, de realitate si virtual… Ma gindesc, nu ar putea fi acest puzzle confuz de realitate si virtual pragul din care polii s-ar putea inversa? Virtualitatea sa devina realitate si invers? Daca noi suntem pionierii unui experiment ciudat, al unei intorsaturi istorice care, peste citiva zeci de ani, va fi considerata drept momentul 0? sau momentul x or y? ;) Nu ar fi cazul sa facem acum un pas inapoi evitind astfel capcana, mirajul? Nu ar fi cazul sa ridicam piciorul de pe acceleratie, sa o lasam mai moale (unii dinte noi, desigur)?… E doar un gind aiurea de noapte… Oricum cred ca Trubadurii din Transilvania, acolo in strada, sunt un exercitiu valabil de… de(z)virtualizare… O sa trec mai des pe acolo, pe Republicii colt cu Michael Weiss… ;) Toate cele bune! 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related (mi)-am regasit trubadurii pe Republicii. Stiu ca au mai cintat zgribuliti peste iarna chiar daca eu ii credeam de tot plecati inca de sfirsitul toamnei, o data cu umbrelele si mesele ridicate de pe Corso… Da, nu i-am vazut eu. Astazi am stat un pic sa-i ascult. De vina a fost, cu siguranta, putinul soare cazut pe coltul ala de strada, topirea vizibila si prematura a troienelor… Ascultindu-i mi-am dat seama ca de fapt daca mi-as fi dat silinta as fi putut sa ii vad si sa-i ascult, oricit de inghetat as fi fost si ca eu i-am alungat de mine, i-am aruncat pentru o iarna in… virtualitatile mele. Traim, pe nesimtite, tot mai mult in Second Life, ne cioplim alta viata si alt chip, punem pe picioare ferme pe Facebook, dam cu sapa si intoarcem balegarul, ne aruncam vorbe pe Twitter, ne platim facturile, vedem daca ninge sau daca ploua, citim ziarul, povestim cu un amic vechi, regasit, ne aventuram in blogolume, fascinati si cu garda jos, ne indragostim nepermis, ne inarmam si ucidem, mintim, tradam, ne trimitem flori si prajiturele de ziua noastra, urmarim, voyeuristi, pasii celorlalti, ne multumim cu concertele de pe YouTube, inselam si suntem inselati, participam la sedinte, zise si teleconferinte, ne antrenam, ne dam restantele online, ne publicam poeziile, dizertatiile, ne reparam singuri calculatorul prin 3G, ba ne si desfundam conductele la indrumarea mesterului instalator prin webcam, chatuim in toate limbile pamintului fara sa stim vreo limba straina, invatam sa sofam cu instructorul pe mess, ne comandam prinzul si cina, ne lasam ghicit viitorul, citim fraze pe Google cu senzatia ca am citit cartea intreaga, ba ne si tratam in clinici virtuale, ne deplasam fara sa facem un pas, dam sentinte, condamnam, iertam… Un amestec atit de straniu, inca, de realitate si virtual… Ma gindesc, nu ar putea fi acest puzzle confuz de realitate si virtual pragul din care polii s-ar putea inversa? Virtualitatea sa devina realitate si invers? Daca noi suntem pionierii unui experiment ciudat, al unei intorsaturi istorice care, peste citiva zeci de ani, va fi considerata drept momentul 0? sau momentul x or y? ;) Nu ar fi cazul sa facem acum un pas inapoi evitind astfel capcana, mirajul? Nu ar fi cazul sa ridicam piciorul de pe acceleratie, sa o lasam mai moale (unii dinte noi, desigur)?… E doar un gind aiurea de noapte… Oricum cred ca Trubadurii din Transilvania, acolo in strada, sunt un exercitiu valabil de… de(z)virtualizare… O sa trec mai des pe acolo, pe Republicii colt cu Michael Weiss… ;) Toate cele bune! 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related